Lansari filme, Stiri

„America, Venim”: premiera pe marile ecrane din 19 septembrie

America-venim-ro-700x1000

America, venim! pune accentul pe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York. Exuberanţa şi lipsa lor totală de experienţă, precum și lipsa noțiunilor de limbă engleză îi fac să parcurgă o serie de întâmplări şi aventuri comice, multe dintre ele inspirate din realitate. Comedia este savuroasă, plină de situaţii amuzante şi inedite, și este completată perfect de actorii din distribuție, nume mari și reprezentative pentru filmul românesc.

Un alt punct de interes îl constituie participarea specială a celebrei actrițe de origine croată, Mira Furlan, stabilită în prezent în Los Angeles. Actrița a avut roluri principale în peste 25 de producții cinematografice semnificative, printre care menționăm filmele din seria Babylon 5, precum şiTata în călătorie de serviciu | When Father Was Away on Business în regia lui Emir Kusturica, film care a obținut în anul 1985 premiul Palme d’Or și a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

În rolurile principale spectatorii îi vor recunoaște pe Mihai Călin (Train de Vie, Eu sunt Adam, Second Hand), Adrian Văncică, Gheorghe Ifrim, cunoscuți publicului pentru rolurile din serialul de televiziune de succes Las Fierbinți, Ion Sapdaru, Tania Popa, Ioana Blaj, Alexandru Bindea, Oana Ioachim.

În România filmul este distribuit de Transilvania Film în colaborare cu Ro Image și va avea premiera pe 19 septembrie în cinematografele din întreaga țară.

America-venim-019-535x357

Sinopsis:

O trupă de teatru din provincie ajunge să-și trăiască visul de-o viață într-un road-movie plin de peripeții: “America, venim!”Cinci actori împreună cu directorul teatrului traversează oceanul pentru a susține un spectacol la New York, la invitația consulatului român. Nu totul merge însă conform planului, astfel că actorii hotărăsc, pentru câțiva bani în plus, să înceapă colaborarea cu un impresar local, tot român, stabilit în SUA de mulți ani, care le promite un turneu de senzație la comunitățile de români din diaspora americană.Aventura americană  în care pornesc îi pune în fața unor situații greu de imaginat, pline de haz românesc.

Despre regizor:

Răzvan Săvescu este regizor, scenarist și producător și este cunoscut publicului ca realizator al serialelor de televiziune: Clanul Popestilor (Antena 1), Lori și Dan (TVR 1), La Bloc (Pro TV), La servici (Pro TV), Gașca (Kanal D), Nimeni nu-i perfect (Prima TV) sau al filmului de televiziune O zi președinte (Pro TV). Scurtmetrajul lui Săvescu, Icre negre, realizat în 2010, a fost selecționat în numeroase festivaluri importante precum Montpellier, Wroclaw.

America-venim-029-535x357

America, venim! văzut în premieră absolută la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania este lungmetrajul de debut al regizorului, după un scenariu semnat de RăzvanSăvescu și Oana Ioachim. Producția este realizată de Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun (Libra Film).Director de imagine este Liviu Mărghidan, cel care a realizat imaginea filmelor California Dreamin’ (r: Cristian Nemescu) sau Portretul luptătorului la tinerețe (r: Constantin Popescu), iar costumele și scenografia sunt semnate de Mălina Ionescu. Filmările au avut loc în România și în Statele Unite ale Americii și s-au desfășurat pe parcursul unei luni de zile. Producția fiind realizată cu sprijin financiar de la Centrul Național al Cinematografie

Vizionare trailer:

[youtube=http://youtu.be/tTZwTS4ruWc]

Bucureşti, 15 septembrie 2014 – America, venim! aterizează în cinematografele din țară începând cu 19 septembrie. Astefel filmul va putea fi văzut în săptămâna de premieră în”

  • Alba Iulia (Cinema 3D Colors),
  • Arad (Cinema City Atrium, Cinema City Galleria)
  • Bacău (Cinema City)
  • Baia Mare (Cinema City)
  • Botoșani (Cine Grand)
  • Brașov (Cityplex)
  • Brăila (Cinema City)
  • Buzău (Cinema Dacia)
  • Cluj Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema City Polus Center, Cinema Florin Piersic)
  • Constanța (Cinema City, Cityplex)
  • Craiova (Cinema 3D Colors, Cinema Patria)
  • Iași (Cinema City), Onești (Cinema Capitol)
  • Oradea (Cortina Digiplex, Cinema Palace)
  • Ostroveni (Cinema Geo Saizescu)
  • Pitești (Cinema City)
  • Ploiești (Cinema City Ploiești Shopping City, Cinema City AFI, Twins)
  • Râmnicu Vâlcea (Line Cinema)
  • Sibiu (Cinema Arta)
  • Slatina (Cinema Eugen Ionescu)
  • Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu)
  • Târgu Mureș (Cinema Arta, Cinema City)
  • Timișoara (Cinema City)
  • Tulcea (Cityplex)
  • Vulcan (Cinema Luceafărul)
  • București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvira Popescu, Cinema Patria, Cinema PRO, Grand Cinema & More, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Movieplex, Union).

America, venim! este de asemenea programat în cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc în București (Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio) și Cluj (Cinema Victoria).

Vezi si...

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Concurs

CineAmator pe Facebook

Primește articolele pe mail