X-Men: Days of Future Past (2014)

Actiune, Drama, SF, Special

X-Men: Days of Future Past (2014)

“ So many battles waged over the years, and yet none of them like this, are we destined to destroy each other, or can we change who we are, and unite, is the future truly set?”

Regizor: Bryan Singer
Actori: Patrick Stewart, Ian McKellen, Hugh Jackman, James McAvoy, Michael Fassbender, Jennifer Lawrence, Halle Berry, Nicholas Hoult, Ellen Page, Peter Dinklage, Shawn Ashmore, Omar Sy
Gen: Drama, SF, Actiune
Premii: niciun premiu, nicio nominalizare
Tara: SUA
Durata: 131 minute

„X-Men:Days of Future Past” este cel mai permisiv si emotionant capitol al francizei dedicate mutantilor si imbina cu incredere proiecte fantastice ca structura spatiu-timp si idei dramatice ca speranta si schimbarea.Bryan Singer (bine ai revenit!) face conexiuni convenabile intre debutul generatiei tinere pe marele ecran („First Class”; il revedem si pe Lucas Till), biografia lui Wolverine si celelalte trei parti din 2000, 2003 si 2006. Asteptam aceasta a saptea parte inca de cand s-a anuntat productia acesteia si pe masura ce primeam informatii privind plotul principal, incantarea era inlocuita cu entuziasm. Si da, cu riscul de a parea radicala, „X-Men:Days of Future Past” este in opinia mea cel mai bun capitol al acestui volum. Asta, asa cum remarcam aseara, judecand dupa intriga, constructia situatiilor, cursivitatea actiunilor, la care adaug dezvoltarea personajelor si conflictul politic mai bine structurat si ermetic.

Desi jongleaza generos cu ideea de calatorie in timp, filmul clarifica cu argumente de altfel deseori sugerate si numite (Xavier) sau contrazise (Hank McCoy cu metafora raului) logica desfasurarii. Profitand de aceasta idee suntem ofertati cu urmarirea ambelor generatii de mutanti, tineri si maturi, in acelasi film. Si cu siguranta ca cea mai expresiva si miscatoare infruntare va ramane dialogul dintre un Charles imbatranit si frant de povara unor discurusuri si Charles tanar,descumpanit si ratacit. La duelul interpretari, desi sunt o admiratoare a lui Fassbender, trebuie sa-l recunosc infrant in fata lui McAvoy care acapareaza toate scenele in care sunt pusi impreuna. Mai cu seama pentru ca isi permite sa-si lase personajul atarnand de deznadejde, fiind in acelasi timp zeflemitor, dar nu lipsit de framantarile sale.Totodata este constient de greselile sale.

Intr-un viitor distopian al anului 2023, mutantii lupta sa supravietuiasca, jelind moartea semenilor lor si extinctia omenirii. Monologul lui Xavier (Patrick Stewart, ivit cand si cand pe ecran) deschide filmul, facand o introducere grava si radicala in universul prezent, imediat fiind trimisi in mijlocul campului de lupta, soldatii de lupta fiind Kitty Pryde (Ellen Page), Iceman (Shawn Ashmore, mai neglijat), Bishop (Omar Sy), Colossus, Blink si Warpath. Salvati in ultima clipa de Kitty, acestia ajung sa se intalneasca cu Profesorul X, Magneto (Ian McKellen, nemaipomenit), Storm, Wolverine si decid ca singurul care ar putea schimba ceva este Wolverine. Trimitandu-i constiinta inapoi 50 de ani in timp, ar putea s-o impiedice pe Mystique sa infaptuiasca acea crima care va decide soarta tuturor. Provocarea este sa ii reuneasca pe Charles si Erik , in vremurile cand ura ii unea. Cei doi ne ofera probabil si cea mai onorabila confruntare (vezi dialogul din avion).

Cel de care mi-era cel mai teama, Evan Peters (cunoscut din seria „America Horror Story”) face si cea mai frumoasa figura. Ajutat desigur de exploatarea majora, dar scurta facuta personajului sau, cu siguranta va ramane in memoria fanilor care vor dori sa il revada. O sa remarcati scena cand reuseste sa manevreze asa cum vrea el, spre amuzamentul audientei, un grup de politisiti. Si daca tot vorbim de cadre memorabile, Magneto, inca egoist, ofera un spectacol vizual, atunci cand poarta un stadion dupa el. Am sa fac o mentiune subiectiva si am sa spun ca mi-a placut foarte mult insistenta cu care personajul lui Charles poarta conversatii cu Mystique, careia continua sa ii spuna Raven si ca scena de la aeroport este foarte frumos instrumentata. Fara a gasi nicio gaselnita negativa, poate pentru ca nici nu imi doresc, „X-Men: Days of Future Past” atinge si depaseste toate asteptarile. Poate doar o sa reclam faptul ca nu mi s-au oferit mai multe peisaje cu orasele distruse si ca trecerea la intriga se face brusc si fara vreo sustinere mai concentrata.

UPDATE: Din cauza grabei cu care am redactat cronica, am omis sa va spun sa ramaneti pana la final in sala. Dupa derularea genericului, o scena care face legatura cu urmatorul capitol din seria „X-Men” va fi dezvaluita publicului.