The Witcher – sezonul 2*
„When I tell you to run, you run. When I tell you to hide, you hide.”
- Gen program: serial – fantastic, aventuri
- Creator: Lauren Schmidt Hissrich
- Actori: Henry Cavill, Freya Allan, Eamon Farren, Anya Chalotra, Joey Batey, MyAnna Buring, Royce Pierreson, Mimî M. Khayisa, Wilson Radjou-Pujalte, Anna Shaffer, Mahesh Jadu
- Scenariști: bazat pe romanul The Witcher de Andrzej Sapkowski
- Premii: niciun premiu, 9 nominalizari (la data publicării)
- Episoade: 8 – 1 sezon, 8 – sezonul 2, TBA – sezonul 3
- Disponibilitate: Netflix, din 17 decembrie – aici
*Netflix a oferit pentru review primele 6 episoade
Sezonul 2 The Witcher debuteaza pe Netflix la doi ani de la premiera primului, cand toata lumea se grabea sa il catalogheze drept urmatorul fenomen Game of Thrones. Poate si pentru ca atmosfera fantasy in context medieval amplifica termenii de comparat, dar este cumva nedrept caci aici avem aspecte mai degraba fabuloase, plus un addictive “Toss a Coin to Your Witcher”, ceea ce nu s-a intamplat anterior (desi nu sunt de neglijat multele dintre coloanele sonore semnate de Ramin Djwadai).Ce trebuie sa se retina inca de la inceput este ca sezonul 3 al francizei este deja confirmat, asa ca saga va continua. Plus ca sunt deja in portofoliu o animatie spin-off, plus un prequel in lucru.
Revenind la ce ne intereseaza – de data asta fiecare episod din The Witcher urmeaza un fir cronologic linear si, cu toate astea, mi se pare parca mai putin deconectat fata de ceea ce urmarisem anterior. Poate si pentru ca nu mai sunt introduceri despre personaje, care de altfel sunt fain dezvoltate. Le cunoastem ceva mai ferme, dar cu toate astea uneori este mai greu sa urmaresti firul narativ, care de multe ori pare sa fie ceva neplanificat. Dar nu te descuraja de ce zic: vestea buna este ca pe Continent se intampla multe lucruri, iar introducerea unor protagonisti noi ca Lambert (Paul Bullion), Coen (Yasen Atour), Vesemir (Kim Bodnia) – sau acordarea unor atribute mai importante altora – lucreaza in favoarea serialului. Cu toate ca asta inseamna tocmai ca The Witcher sa nu mai fie vorba doar despre Witcher. Cert este ca Henry Cavill este incredibil, ceea ce stiam deja, nu doar ca este un nerd cu tot ce inseamna aceasta definite, iar dedicarea lui pentru acest rol se simte in absolut fiecare scena pe care o stapaneste cu incapatanar si un „hmmm” aruncat cand si cand, cel mai probabil constient de multele meme-uri.
Daca nu mai stii cum au fost lasate lucrurile la finalul primului sezon, te invit sa urmaresti un recap destul de bine comprimat, mai jos. O sa ti se reaminteasca tot ce ai nevoie sa stii.
Asadar, Ciri, care scapase din asediul Cintrei cucerita de Niffgaard, si Geralt (care a revendicat Copilul Surpriza) s-au gasit in sfarsit, la final. Yennefer este lasata pe campul de lupta de la Sodden Hill si nu stiam nimic despre soarta ei, dupa ce a facut totul ca sa invinga. Povestea este reluata fix de unde ramasesem atunci, iar asta este fain, caci se confera continuitate. Relatia dintre Ciri (trecerea de la printesa la razboinic neinfrica este fantastica) si Geralt urmeaza un curs firesc, usor de comparat cu o relatie tata-fiica, ceea ce o sa fie destul de satisfacator pentru fanii cartilor si nu numai. In ceea ce o priveste pe Yennefer, aceasta este in viata, nu este niciun spoiler aici, dar ajunge sa fie in mijlocul unor evenimente destul de complicate, mai ales ca trebuie sa faca fata unor pierderi. Poate ca as fi vrut ceva mai mult timp de afisare pentru ea, dar nu mai este chiar personaj central.
Dintre cele sase episoade, primul este si cel mai puternic, unde vedem o reintepretare Frumoasa si Bestia, dar unde ni se si reaminteste de ce am inceput sa urmarim acest serial, in definitiv. Cu toate ca, ulterior, parca acel farmec se mai risipeste, tocmai din dorinta de a face compromisuri; cel putin asa s-a simtit, caci parca si directia se denatueaza si se duce mai mult spre un basm. Un basm care devine unul horror – nu exagerat – atunci cand isi face aparitia un villain promitator, dar care se lasa asteptat pana la al cincilea episod. Iar de a-aici parca si ritmul devine unul mai alert si lucrurile sunt ceva mai bine puse in miscare, poate si pentru ca apar noi conflicte mai ofertante. Rience, sub interpretarea lui Chris Fulton este un rasfat, conferind unui antagonist eleganta si naturalete – de admirat.
De-a lungul celor sase episoade se deschide inca un subplot, cel despre persecutia elfilor, care aminteste cumva de ceea ce vedeam in Carnival Row, cu toate ca aici totul este mai putin violent, ci rezumat mai degraba la povestile stranse din trecut. Cu ocazia aceasta o cunoastem si pe Francesca, care poate fi o amenintare puternica pentru deja fragilul Niffgaard.
Sezonul 2 din The Witcher incearca sa si raspunda multora intrebari formulate inainte, fie ca este vorba despre originile monstrilor (un aspect foarte bun de urmarit), despre sursele puterilor lui Ciri, dar si ce inseamna un witcher – cand, cum, unde. Cumva, insa, tot ramane cu necunoscute, mai ales in ceea ce priveste The White Flame.
Cert este ca nimic din cele prezentate nu este mai putin ambitios decat ne-am astepta. Pana la urma efectele vizuale sunt la superlativ, asa cum sta bine unui serial care este un protejat al serviciului de streaming si care dispune si de un buget considerabil. Estetica este fabuloasa – de la costume, la decoruri, pana la imagine si tot ce tine de prezentare.Pentru un serial fantasy, The Witcher are destul de multe intrigi politice, care sunt salvate si de sarcascmul lui Geralt, iar Jaskier contribuie cu note comice. Exista multa actiune, extrem de multe scene cu coregrafii cool de batalii corp la corp, ceea ce face produsul sa fie unul extrem de usor de urmarit.
Este imposibil sa nu recomanzi show-ul oricui, cand are cate ceva din fiecare – romantism, aventuri, drama, actiune si mai als tot ce tine de elemente fantasy – este, daca vrei, un serial nu despre monstri, cat despre intelegerea lor. Universul de-acum este extins, personajele sunt mai puternice, iar mizele deloc de neglijat.
Vizionare trailer:
Leave a reply