Danger, Will Robinson!
- Gen program: serial SF, aventuri
- Cratori: Irwin Allen, Matt Sazama, Burk Sharpless
- Actori: Molly Parker, Toby Stephens, Maxwell Jenkins, Taylor Russell, Mina Sundwall, Ignacio Serricchio, Parker Posey, Brian Steele, Raza Jaffrey
- Premii: niciun premiu, nicio nominalizare (la data publicarii)
- Episoade: 10 – sez 1 (S02 T.B.A.)
- Disponibilitate – din 13 aprilie pe platforma Netflix
Lost in Space a avut de curand premiera la Netflix, intrand in portofoliul serialelor originale. Un serial care mai alina putin din dorul de productii SF, dupa despartirea de neo-noir-ul Altered Carbon. Dintr-un registru complet diferit fata de cel amintit, Lost in Space este mai moderat – un film pentru familie cu tot ce inseamna asta. Un plot cuminte si personaje care lucreaza cu atentie, fara ca asta sa fie neaparat gresit. Pur si simplu ritmul lent si precautiile cu care se misca lucrurile in serial, ar putea sa piarda din spectactorii avizi de mai mult, dar sa ii castige pe cei care cauta ceva light pentru o sesiune de binging.
Lost in Space este remake al seriei cu acelasi nume din anii ’60. Productia ne trimite la 30 de ani in viitor, unde cunoastem familia Robinson. John (Toby Stephens) este capul familiei, casatorit cu Maureeen Robison (Molly Parker). Cei doi sunt un cuplu instrainat.
Parinti a trei copii, acestia ajung sa faca parte dintr-o misiune complexa care are drept scop popularea altor planete dupa ce Pamantul devine aproape de nelocuit. In timpul calatoriei catre destinatie, nava lor se defecteaza si sunt cu mult abatuti de la curs, ajungand pe o planeta straina. Cei trei sunt sunt portretizati de Taylor Russell (Falling Skies) care este Judy, o tanara increzatoare si puternica, Mina Sundwall (Maggie’s Plan, Freeheld) este Penny si Max Jenkins (Sense8, Betrayal) il interpreteaza pe Will Robinson, cel mai mic dintre ei.
Will este personaj central in mai multe ocazii, acesta este si cel mai vulnerabil dar si cel mai predispus sa fie in mijlocul evenimentelor, mai cu seama ca formeaza o legatura unica si inexplicabila cu un robot cu origini extraterestre. De altfel, pustiul pare sa fie si foarte bun pe partitura, astfel ca iti este destul de usor sa il indragesti sa te atasezi de el, mai usor de cum o faci fata de ceilalti. As pune asta si pe seama faptului ca primeste (aproape) cel mai mult timp de afisare.
Introducerea personajelor se face prin flashback-uri, ocazie cu care cunoastem concret dinamica protagonistilor si legaturile dintre acestia. Este interesant de urmarit cum s-a ajuns aici si ce legaturi sau discutii au fost inainte. Si este chiar un atu faptul ca nu s-au servit pe tava toate informatiile, insa posibil ca aceasta zgarcenie sa alimenteze nerabdarea.
Mai cu seama cand actiunea pusa in scena pare sa sufere uneori de lipsa a ceva care sa te faca sa fii nerabdator pentru urmatoarele aventuri. Pentru ca aventuri da, sunt din belsug. Vorbim, totusi, despre o planeta nelocuita despre care nu se stie nimic si pe care familia trebuie o sa cunoasca si sa o numeasca acasa.
In roluri secundare apar Parker Posey (Café Society, Mascot, A Mighty Wind, Broken English) si Ignacio Serricchio. Daca ea este o experta in manipulare, el este carismatic si cu intentii dintre cele mai bune. Pana la un anumit punct. Din pacate, pare ca nu se exploateaza la potentialul maxim relatia dintre personaje pe care as fi plusat ceva mai mult.
Si de retinut un cameo – Bill Mummy care ar putea spune ceva pentru fanii seriei originale. Se simte nostalgia. Muzica este poate cel mai evident detaliu care intensifica ideea ca Lost in Space este un serial dedicat celor care au indragit perioada cand SF-urile abia debutau ca gen. Saga poate ca nu functioneaza ca nivel de actiune, dar sta foarte bine la efecte vizuale.
Este la fel de clar ca productia a dispus de un buget generos. Scenografia, costumele, locurile de filmare si eforturile pentru un CGI convingator intaresc ideea ca s-a dorit sa se faca o serie fara compromisuri. Din nou zic ca din punct de vedere tehnic, serialul Lost in Space este o reusita la superlativ. Se asigura un loc in cele mai bune randuri la o calatorie galactica: cand amuzanta, cand dramatica. Minusurile vin in modul cum s-a ales sa se schiteaze redarea povestii.
O poveste care se intinde pe parcursul a 10 ore: un episod are o durata de o ora.
Mentionam deja ca Lost in Space nu este un serial fara probleme. Cumva, totusi, salvarea vine din faptul ca personajele sunt modernizate, iar detaliile sci-fi (vezi si catastrofa de pe Pamant, gadgeturile) vor multumi cat sa fie recomandat ca sa fie urmarit in stil maraton.
In cazul meu asteptarile nu au fost atinse, dar cele mai multe discutii urmarite au laudat serialul, si zic ca este suficient cat sa vrei sa iti formezi propria parere.
Plus ca feelingul de anii ’60 atat de familiar via Star Trek, o sa fie destul de cool. Seamana pana si la nivel de structura, cand in fiecare episod familia Robinson incearca sa infrunte o noua provocare, fiecare mai interesanta decat cealalta.
Vizionare trailer:
Vezi si...
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Leave a reply